Vizualizarea de pe telefon, cu Hik-Connect sau DMSS, e tratată separat în ghidul despre camerele de supraveghere pe telefon. Poți proiecta ecranul telefonului pe televizor, dar îl blochezi și mai adaugi o secundă de întârziere.
Adresa RTSP: de unde o iei și ce setezi în cameră
Adresa RTSP se ia din manualul mărcii sau printr-o scanare ONVIF a rețelei și are mereu aceeași formă: utilizator, parolă, adresa IP, portul 554 și un traseu specific producătorului.
Hikvision și HiLook: rtsp://utilizator:parola@192.168.1.64:554/Streaming/Channels/101 pentru fluxul principal și 102 pentru cel secundar. La un NVR, prima cifră e canalul: 101 e camera 1, 201 camera 2 și așa mai departe.
Dahua și Imou: rtsp://utilizator:parola@192.168.1.108:554/cam/realmonitor?channel=1&subtype=0, unde subtype=1 e fluxul secundar.
Alte mărci: traseul e scris în manual, la capitolul de rețea, sau apare singur la scanarea ONVIF pe care o fac aplicațiile bune. La camerele de consum, RTSP e adesea oprit din fabrică și cere activare plus un cont separat, creat în aplicația de telefon.
Patru reguli fac diferența între o imagine fluidă și una care se blochează:
Trage din recorder, nu din camere. Recorderul redistribuie fluxurile, iar o cameră acceptă doar câteva conexiuni simultane: dacă recorderul, telefonul și televizorul cer toate fluxul principal direct din cameră, una rămâne fără imagine.
Pune fluxul secundar în matrice. Fluxul secundar (sub-stream) e versiunea de rezoluție mică pe care camera o produce în paralel cu cea principală. Într-o casetă de câțiva centimetri nu vezi diferența dintre 4K și 640x480, dar procesorul televizorului o simte. Fluxul principal rămâne pentru afișarea pe tot ecranul.
Setează fluxul secundar pe H.264. Camerele noi folosesc implicit H.265, iar aplicațiile de televizor îl decodează des în software, ceea ce înseamnă imagine sacadată la patru camere odată. Variantele proprietare de tip H.265+ dau uneori și mai multe bătăi de cap playerelor.
Fă un utilizator separat, cu drepturi de vizionare. Parola apare în clar în adresa RTSP și rămâne salvată în aplicația de pe televizor. Contul de administrator nu are ce căuta acolo, iar portul 554 nu se deschide niciodată spre internet.
Ca ordin de mărime: o cameră de 4MP produce 2-4 Mbps pe fluxul principal și sub 1 Mbps pe cel secundar. Patru camere în matrice, pe fluxuri secundare, înseamnă câțiva megabiți pe secundă; patru fluxuri principale peste un Wi-Fi slab de 2,4 GHz se simt imediat.
Un canal TV dedicat, pe toate televizoarele din casă
Camerele pot ajunge pe toate televizoarele din casă ca un canal obișnuit, prin varianta hotelieră: un modulator ia semnalul HDMI de la recorder, îl codează și îl emite în rețeaua coaxială proprie ca post digital DVB-T, standardul de televiziune terestră. După o rescanare, camerele apar pe fiecare ecran.
Modulatorul e însă cel mai scump echipament din articol, imaginea e limitată la Full HD și mai trece printr-o compresie, întârzierea urcă în jur de o secundă, iar frecvența aleasă trebuie să fie liberă în banda UHF, ca să nu bruiezi un canal real. Se aplică doar unei rețele coaxiale proprii, alimentate din antenă: într-un bloc, injectarea unui semnal în rețeaua unui operator de cablu nu e o opțiune.
Ce se întâmplă dacă lași televizorul permanent pe camere
Un televizor ținut permanent pe camere înseamnă în jur de 72 kWh pe lună și uzura panoului, așa că pentru afișare non-stop alegi un ecran LCD, nu unul OLED. Unul de 55 de inch consumă tipic 60-120 W, adică la 100 W circa 2,4 kWh pe zi, pe care îi înmulțești cu prețul de pe factura ta. Un monitor de birou de 24 de inch face aceeași treabă cu 20-30 W, adică sub o treime.
Al doilea motiv e uzura panoului. Interfața camerelor are elemente care nu se mișcă niciodată: liniile dintre casete, ceasul și numele camerei. Pe un panou OLED, inclusiv pe variantele QD-OLED, elementele statice afișate multe ore pe zi accelerează îmbătrânirea inegală a pixelilor și pot lăsa urme vizibile. Televizoarele moderne au contramăsuri, de la deplasarea imaginii până la cicluri de compensare, dar niciuna nu e făcută pentru un ecran ținut ore în șir pe aceeași matrice. Pe LCD cu iluminare LED riscul e mult mai mic; comparația e în ghidul despre panouri IPS, VA și OLED.
Al treilea e o surpriză de configurare: majoritatea televizoarelor se sting singure după câteva ore fără apăsare pe telecomandă. Ca să rămână aprinse pe camere, oprești acea opțiune din meniul de eco sau de temporizator.
Greșeli frecvente
Șase greșeli explică aproape toate montajele care nu funcționează:
Cauți adaptor de la cameră direct la HDMI. Nu există. Fluxul camerei trebuie decodat de un recorder, de un decodor sau de un stick.
Cumperi un cablu HDMI de 20 de metri, din cupru. La rezoluții mari nu ține; pe distanțe mari se folosește un cablu activ optic sau un extender pe cablu de rețea, tras punct la punct, fără să treacă printr-un switch.
Lași recorderul pe 4K și îl muți la televizorul din bucătărie. Ecran negru; setezi 1080p înainte să muți cablul.
Pui fluxul principal în toate casetele aplicației. Televizorul se îneacă la decodare; în matrice merge fluxul secundar.
Salvezi parola de administrator în aplicația de pe televizor. Faci un utilizator cu drept de vizionare și îl folosești pe acela.
Lași un OLED pornit zilnic pe matricea de camere. Pentru afișare permanentă folosești un ecran LCD.
Checklist înainte de comandă
Șase lucruri de verificat, în ordinea asta:
Ce ai deja: recorder sau doar camere. De aici pleacă tot: un recorder rezolvă problema cu un cablu.
Distanța reală, măsurată pe traseu, nu în linie dreaptă prin perete. Sub 5 metri la 4K sau 10 la 1080p, cablu de cupru; peste, cablu activ optic ori extender.
Sistemul de operare al televizorului: Android TV sau Google TV rezolvă din aplicație, Tizen și webOS cer un stick.
Rezoluția maximă a ieșirii recorderului și dacă ieșirile sunt simultane sau independente.
O intrare HDMI liberă pe televizor, plus o priză în spatele lui, dacă adaugi un stick.
Un utilizator separat pe recorder, cu drept de vizionare, pentru orice aplicație pe care o instalezi pe televizor.
Pe scurt
Cu un DVR sau NVR în casă, răspunsul e un cablu HDMI din recorder în televizor și comutarea sursei; dacă ecranul rămâne negru, cobori ieșirea recorderului la 1920x1080 la 60 Hz.
Camerele nu au ieșire HDMI, nici cele IP, nici cele analogice: fluxul lor trebuie decodat de un recorder, de un decodor de rețea sau de un stick de televizor.
Cablul HDMI de cupru ține 3-5 metri la 4K și 10-15 la 1080p; peste, cablu activ optic de 10-40 de metri sau kit extender pe rețea, tras punct la punct.
Android TV și Google TV citesc fluxuri RTSP prin aplicații; Samsung cu Tizen doar camere legate în SmartThings, iar LG cu webOS deloc. Pentru ele, soluția e un stick HDMI ieftin.
În matrice pui fluxul secundar, pe H.264, și îl tragi din recorder, nu direct din camere.
Pentru afișare permanentă alegi un ecran LCD, nu OLED, și oprești oprirea automată a televizorului.
